Antonia și-a luat inima în dinți și a făcut o schimbare de look îndrăzneață. Logodnica lui Alex Velea s-a vopsit.
Sofia Vicoveanca, una dintre cele mai iubite artiste de muzică populară, împlinește mâine vârsta de 83 de ani și în ...
Un accident grav s-a produs, duminică, pe A1, la km 275, pe sensul Sebeș – Sibiu, în apropierea localității Apoldu de Jos ...
Prințesa de Wales a apărut în public pentru prima dată de când a anunțat că a încheiat chimioterapia. Kate, în vârstă de 42 ...
În cadrul paradei militare de la Teheran, organizată la mausoleul fondatorului Republicii Islamice, imamul Khomeini, și la ...
Rețelele sociale și dezvoltarea rapidă a tehnologiei digitale au avut un impact asupra tinerilor (generația Z și mileniali), ...
Vatmanul implicat în teribilul accident de pe Șoseaua Progresului nu consumase substanțe interzise, potrivit rezultatelor ...
Ramona Olaru nu a avut deloc o copilărie ușoară, iar puțini sunt cei care știu în ce condiții a trăit vedeta de la Antena 1.
Albania se pregătește să înființeze cel mai mic stat din lume, după modelul Vatican, în mijlocul capitalei Tirana.
19 persoane care au luat parte la bătaia cruntă din Pantelimon au fost identificate, iar 12 dintre acestea au fost conduse ...
Un român a fost reținut de polițiști sub acuzația că a provocat mai multe incendii în Italia, care au distrus 33 mașini și ...
Candidatul republican la Casa Albă, fostul președinte Donald Trump, a refuzat o nouă dezbatere televizată cu contracandidata ...